Română Clasa a V-a
6. Atitudini comunicative. Acte de limbaj.
Comunicăm în fiecare zi — acasă, la școală, pe chat, față în față. Dar nu tot ce spunem are același scop. Când ceri o favoare, când mulțumești, când te scuzi sau când promiti ceva, nu doar transmiți informații — faci ceva prin cuvinte. Asta înseamnă un act de limbaj: o acțiune realizată prin vorbire. Atitudinile comunicative sunt, de fapt, pozițiile pe care le adoptăm față de cel cu care vorbim: de colaborare, de impunere, de solicitare, de afirmare. Știind să le recunoști și să le folosești conștient, devii un comunicator mai eficient — nu doar la română, ci în orice situație reală.
Ce vei învăța în această lecție
- Vei ști să identifici tipurile de atitudini comunicative într-un dialog sau text.
- Vei ști să recunoști actele de limbaj (a promite, a cere, a afirma, a avertiza) și să le numești corect.
- Vei ști să adaptezi tonul și formularea în funcție de situația de comunicare și de interlocutor.
- Vei ști să analizezi un schimb de replici și să explici intenția fiecărui vorbitor.
Cum arată în practică
Structura
Un act de limbaj are trei componente: intenția vorbitorului (ce vrea să obțină — informație, acțiune, reacție emoțională), forma lingvistică (întrebare, enunț, comandă, exclamație) și efectul asupra ascultătorului (ce simte sau face acesta după). Spre exemplu: „Ai putea să închizi fereastra?” — forma e întrebare, intenția e o cerere politicoasă, efectul așteptat e o acțiune. Atitudinea comunicativă se vede în alegerea cuvintelor: „Închide fereastra!” transmite autoritate, în timp ce „Te rog, poți închide fereastra?” transmite cooperare.
De reținut
1. Același conținut poate fi transmis cu atitudini diferite — contează cum spui, nu doar ce spui. 2. Actele de limbaj se clasifică după intenție: directive (ceri ceva), asertive (afirmi ceva), expresive (exprimi o emoție), comisive (promiti sau refuzi), declarative (schimbi o stare de fapt prin chiar rostirea cuvântului). 3. Contextul schimbă totul — „Bravo!” poate fi sincer sau ironic, în funcție de situație.
Greșeli frecvente
- Confundarea formei cu intenția: o propoziție interogativă nu este întotdeauna o cerere de informație — „Nu ți-e rușine?” e o mustrare, nu o întrebare. Uită-te mereu la context.
- Ignorarea atitudinii față de interlocutor: elevii uneori analizează doar „ce s-a spus”, nu „cum s-a spus” și „de ce”. Atitudinea (respectuoasă, ironică, autoritară) face parte din mesaj.
- A crede că actele de limbaj sunt doar la oral: și în texte scrise — scrisori, mesaje, reclame — există intenții clare: a convinge, a emoționa, a informa. Același instrument, alt canal.
Întrebări frecvente
Care e diferența dintre un act de limbaj directiv și unul asertiv?
Simplu: directivul vrea să determine pe cineva să facă ceva — o rugăminte, un ordin, o întrebare. Asertivul doar transmite o informație sau o opinie — afirmi, descrii, explici. „Deschide cartea!” e directiv. „Cartea e pe masă.” e asertiv. Diferența stă în intenție, nu în lungimea propoziției.
Cum recunosc atitudinea comunicativă a unui personaj dintr-un text literar?
Privește cuvintele alese, tonul replicilor și reacția celuilalt personaj. Un personaj care folosește imperative și nu așteaptă răspuns adoptă o atitudine autoritară. Unul care pune întrebări, ascultă și cedează are o atitudine cooperantă. Contextul și didascaliile (indicațiile de regie) te ajută enorm.
La un test, cum formulez răspunsul când mi se cere să identific actul de limbaj?
Numești tipul actului, dai exemplul din text și explici intenția. De exemplu: „Replica reprezintă un act de limbaj comisiv — personajul face o promisiune — deoarece folosește verbul «promit» și se angajează față de interlocutor să realizeze acțiunea menționată.” Trei pași: tip, citat, explicație.
Vrei acces la toate lecțiile?
Lecții video structurate pe capitole, cu exerciții, teste și jocuri
Abonează-te acum — 5 lei prima lună