SENSURILE CUVINTELOR, propriu și figurat - EXERCIȚII REZOLVATE (clasa a VI-a)

1. Ne întrebăm de fiecare dată dacă lucrul spus se poate întâmpla la propriu.
2. a) Mâinile chiar pot fi reci, deci sens propriu.
3. b) Nimeni nu are mâna făcută din fier. Expresia arată că bunicul este sever, deci sens figurat.
4. c) Muntele chiar are un vârf, deci sens propriu.
5. d) Clasa nu are un vârf adevărat. Înseamnă „printre cei mai buni”, deci sens figurat.
6. e) Ușa chiar poate fi deschisă, deci sens propriu.

Răspuns: a) propriu; b) figurat; c) propriu; d) figurat; e) propriu.

1. Sensul de bază este cel care îți vine în minte când auzi cuvântul singur.
2. a) Aici „picior” numește partea corpului, deci este sensul de bază.
3. b), c) și d) sunt sensuri secundare: partea de jos a mesei, stâlpul care susține podul și partea de jos a muntelui.
4. Toate sensurile secundare au în comun ideea de sprijin sau de parte de jos, la fel ca piciorul omului. De aceea sunt înrudite cu sensul de bază.

Răspuns: a) sens de bază; b), c), d) sensuri secundare, legate de sensul de bază prin ideea de parte de jos, care susține.

1. Comparăm de fiecare dată cu sensul propriu al cuvântului și vedem ce imagine se creează.
2. a) La propriu, „cald” se referă la temperatură. Aici înseamnă bun, iubitor, prietenos.
3. b) La propriu, „a se strânge” înseamnă a se face mai mic. Aici arată o teamă puternică, o neliniște.
4. c) La propriu, „a înghiți” se referă la mâncare. Aici înseamnă că a suportat insulta fără să răspundă.
5. d) La propriu, „dulce” se referă la gust. Aici înseamnă vorbe plăcute, mângâietoare.

Răspuns: a) bun, iubitor; b) a simțit o teamă puternică; c) a suportat fără să răspundă; d) vorbe plăcute, blânde.

1. Pornim de la sensul de bază, apoi căutăm un sens legat de el prin asemănare de formă sau de rol.
2. a) Sens de bază: „Copilul a deschis gura ca să vorbească.” Sens secundar: „Bunica a pus lemne în gura sobei.”
3. b) Sens de bază: „Ochii lui sunt albaștri.” Sens secundar: „Mama a pus oala pe ochiul aragazului.”
4. c) Sens de bază: „Și-a mușcat limba din greșeală.” Sens secundar: „Învăț limba engleză de doi ani.”
5. Observă legătura: gura sobei este deschizătura prin care se bagă lemnele, ochiul aragazului este rotund ca un ochi, iar limba se vorbește cu ajutorul limbii din gură.

Răspuns: Se acceptă orice pereche de enunțuri corecte, în care primul are sensul de bază, iar al doilea un sens secundar legat de el.

1. Ne întrebăm dacă putem explica trecerea de la un sens la celălalt.
2. a) Între întinderea de apă și substanța de lustruit nu există nicio legătură: omonime.
3. b) Gura peșterii este deschizătura ei, la fel cum gura este deschizătura prin care vorbim și mâncăm: cuvânt polisemantic.
4. c) Anotimpul „vara” și ruda „vara” nu au nicio legătură de sens: omonime.
5. d) Capul satului este partea de la început a satului, ca și capul, care stă în partea de sus a corpului: cuvânt polisemantic.
6. e) Obiectul pe care stăm și instituția care păstrează banii nu au legătură de sens: omonime.

Răspuns: Cuvinte polisemantice: b) și d). Omonime: a), c) și e).

1. Cuvintele din științe au, de obicei, un singur sens, pentru că au fost create ca să numească exact un lucru.
2. „fotosinteză”, „dreptunghi” și „oxigen” numesc fiecare un singur lucru, deci sunt monosemantice.
3. „cap”, „a merge” și „masă” au mai multe sensuri înrudite, deci sunt polisemantice.
4. Două sensuri pentru „a merge”: „Merg la școală pe jos.” (a se deplasa) și „Ceasul nu mai merge.” (a funcționa).

Răspuns: Monosemantice: fotosinteză, dreptunghi, oxigen. Polisemantice: cap, a merge, masă. Pentru „a merge”: a se deplasa și a funcționa.

1. Căutăm întâi secvențele care nu se pot întâmpla la propriu.
2. „i se ia o piatră de pe inimă”: nimeni nu are o piatră pe inimă. Sens figurat, care înseamnă că Matei s-a liniștit, a scăpat de o grijă.
3. „vântul se juca”: la propriu, se joacă un copil. Aici vântul primește o purtare omenească, deci avem sens figurat.
4. Pentru sensul secundar, dar propriu, căutăm un cuvânt care numește chiar lucrul despre care se vorbește: „gura sobei” și „piciorul mesei”. Ambele sunt sensuri secundare, dar numesc părți adevărate ale sobei și ale mesei.
5. Atenție la „bucătăria caldă”: aici „cald” se referă la temperatură, deci este sens propriu și de bază.

Răspuns: Sens figurat: „i se ia o piatră de pe inimă” (s-a liniștit) și „vântul se juca” (vântul primește o purtare omenească). Sens secundar, dar propriu: „gura sobei” sau „piciorul mesei”.

1. a) Greșit: masa chiar are un picior, deci cuvântul numește un lucru adevărat. Este un sens secundar, dar propriu.
2. b) Greșit: între întinderea de apă și substanța de lustruit nu există nicio legătură de sens, deci sunt omonime, nu sensuri ale aceluiași cuvânt.
3. c) Greșit: în „ceai cald” avem sensul de bază, dar în „suflet cald” avem sens figurat. Contextul hotărăște.
4. d) Greșit: folosirea cu sens figurat, într-un anumit enunț, nu adaugă cuvântului un sens nou în dicționar. Un cuvânt devine polisemantic atunci când dicționarul îi înregistrează mai multe sensuri înrudite.

Răspuns: a) sens secundar, dar propriu; b) omonime; c) depinde de context, „suflet cald” este sens figurat; d) nu, folosirea figurată dintr-un enunț nu face cuvântul polisemantic.