VORBIREA DIRECTĂ ȘI VORBIREA INDIRECTĂ: cum transformi replicile - EXERCIȚII REZOLVATE (clasa a VI-a)

1. a) Replica începe cu linia de dialog, iar verbul „stai” este la persoana a II-a: vorbire directă.
2. b) Nu există linie de dialog sau ghilimele; replica paznicului este povestită după verbul „a spus”, cu „că”: vorbire indirectă.
3. c) Verbul de declarație este urmat de două puncte și de cuvintele exacte între ghilimele, cu verbul „avem” la persoana I: vorbire directă.
4. d) Întrebarea este redată fără semnul întrebării, prin „dacă”, după verbul „a întrebat”: vorbire indirectă.

Răspuns: Vorbire directă: a) (linia de dialog), c) (două puncte și ghilimele). Vorbire indirectă: b) (verb de declarație + „că”), d) (verb de declarație + „dacă”).

1. a) Replica transmite o informație, deci folosesc „că”. Șterg două puncte și ghilimelele.
2. a) „Eu” devine „ea”, iar verbul „am terminat” trece la persoana a III-a: „a terminat”. Timpul (perfectul compus) rămâne același.
3. b) Tot o informație, deci „că”. Verbul „pot” (persoana I) devine „poate” (persoana a III-a). Destinatarii, „nepoților”, rămân lângă verbul de declarație.
4. Verific punctuația: fără virgulă înainte de „că”, punct la final.

Răspuns: a) Ioana a spus că (ea) a terminat deja tema. b) Bunicul le-a zis nepoților că nu mai poate urca dealul la fel de repede.

1. a) „Alergați” este verb la imperativ, deci replica este o poruncă: folosesc „să” și trec verbul la conjunctiv, persoana a III-a plural: „să alerge”.
2. a) Semnul exclamării dispare; enunțul se încheie cu punct.
3. b) „Mihai” este în vocativ, deci iese din replică și trece lângă verbul de declarație: „i-a spus lui Mihai” sau, mai precis, „l-a rugat pe Mihai”.
4. b) „te rog” arată o rugăminte, așa că verbul „a ruga” păstrează tonul. „Închide” (imperativ) devine „să închidă”.

Răspuns: a) Antrenorul le-a strigat jucătorilor să alerge mai repede. b) Mama l-a rugat pe Mihai să închidă fereastra.

1. a) La întrebarea „Ai văzut…?” se răspunde cu da sau nu: folosesc „dacă”. „Ai văzut” (persoana a II-a) se referă la mine, care povestesc, deci devine „am văzut”. „Aseară” se păstrează dacă povestesc în aceeași zi; mai târziu ar deveni „cu o seară înainte”.
2. b) Întrebarea începe cu „cine”: păstrez cuvântul interogativ și nu mai adaug „că” sau „dacă”. Verbul este deja la persoana a III-a.
3. c) Păstrez „unde”. „Ți-ai pus” (persoana a II-a, cu Vlad ca destinatar) devine „și-a pus”, la persoana a III-a.
4. La toate, semnul întrebării dispare și pun punct.

Răspuns: a) Colega m-a întrebat dacă am văzut filmul de aseară. b) Doamna bibliotecară a întrebat cine a lăsat cartea pe pervaz. c) Tata l-a întrebat pe Vlad unde și-a pus ghetele.

1. Replica transmite o informație: folosesc „că”.
2. „Vă aștept” (eu vă aștept pe voi) trece la persoana a III-a: „îi așteaptă” (el îi așteaptă pe ei).
3. „Mea” se referă la Andrei, deci devine „lui”: „în curtea lui”.
4. Povestesc mai târziu, din alt loc: „mâine” devine „a doua zi”, iar „aici” devine „acolo”.
5. Scriu enunțul și verific: fără linie de dialog, fără virgulă înainte de „că”, punct la final.

Răspuns: Andrei le-a spus prietenilor că îi așteaptă a doua zi acolo, în curtea lui.

1. a) Ghilimelele au rămas în jurul replicii transformate. În vorbirea indirectă nu se mai citează: le șterg.
2. b) Întrebarea are cuvântul interogativ „cine”, care leagă singur replica de verb. „Că” este în plus.
3. c) Între verbul de declarație și „că” nu se pune virgulă.
4. d) Sunt două greșeli: au rămas cele două puncte, iar verbul „găsesc” a rămas la persoana I, deși vorbește Maria: trebuie „nu găsește”.

Răspuns: a) Ana a spus că vine și ea la film. b) Profesorul a întrebat cine lipsește. c) Tata a zis că pleacă la pescuit. d) Maria i-a spus fratelui ei că nu găsește cheia.

1. Identific două replici: întrebarea vecinei și răspunsul lui Dan.
2. „dacă i-a văzut pisica” devine o întrebare adresată direct lui Dan, la persoana a II-a, cu vocativul lui: „Dane, mi-ai văzut pisica?”. Pisica este a vecinei, deci „i-a” (ei) devine „mi-ai” (mie).
3. „că a văzut-o dimineață…” devine replică la persoana I: „Am văzut-o azi-dimineață…”.
4. „a rugat-o să nu se îngrijoreze” are „să”, deci replica este o rugăminte: o redau cu imperativul negativ „nu vă îngrijorați” (plural de politețe, fiindcă un copil îi vorbește unei vecine).
5. Scriu fiecare replică pe rând nou, cu linie de dialog. Pun verbul de declarație după replică, la final, ca să nu rup replica lui Dan în două.

Răspuns: – Dane, mi-ai văzut pisica? l-a întrebat vecina.
– Am văzut-o azi-dimineață pe acoperișul garajului. Nu vă îngrijorați! i-a răspuns Dan.

1. Prima replică este o întrebare la care se răspunde cu da sau nu: folosesc „dacă”. Vocativul „Bunico” trece lângă verb: „a întrebat-o pe bunica”. „Pot” și „eu” trec la persoana a III-a: „poate”, „ea”.
2. A doua replică are două imperative, „ia” și „spală-te”: amândouă devin construcții cu „să”, la conjunctiv, persoana a III-a: „să ia”, „să se spele”. Vocativul „draga mea” dispare; căldura lui o pot păstra printr-o precizare lângă verbul de declarație („i-a răspuns cu drag”).
3. A treia replică începe cu exclamația „Ura!”, care dispare; bucuria o redau prin „bucuroasă”. „Mă duc” devine „se duce”, iar „acum” devine „imediat” (sau „atunci”).
4. Verific: nicio linie de dialog, niciun semn de întrebare sau de exclamare, nicio virgulă înainte de „că”, „să”, „dacă”.

Răspuns: Sara a întrebat-o pe bunica dacă poate să ia și ea o prăjitură. Bunica i-a răspuns cu drag să ia două, dar să se spele mai întâi pe mâini. Fetița a strigat bucuroasă că se duce imediat.