ENUNȚURI: tipuri, punctuație și enunțuri eliptice - EXERCIȚII REZOLVATE (clasele a V-a și a VIII-a)

1. Un enunț trebuie să transmită un mesaj complet și să fie încheiat, în scris, cu un semn de punctuație.
2. a) Transmite o informație completă, începe cu literă mare și se termină cu punct: este enunț.
3. b) Cuvintele sunt aceleași, dar așezate la întâmplare: nu transmit niciun mesaj și nu au semn de punctuație. Nu este enunț.
4. c) Un singur cuvânt, dar mesajul e clar: cineva cere să se facă liniște. Este enunț, chiar dacă nu are predicat.
5. d) „Da” răspunde complet la întrebare, iar înțelesul lui se completează din replica de dinainte. Este enunț.

Răspuns: Enunțuri: a), c) și d). Grupul b) nu este enunț.

1. Pentru fiecare enunț pun două întrebări: ce vrea vorbitorul (să informeze, să afle ceva sau să ceară ceva) și cu ce ton vorbește (cu emoție sau obișnuit).
2. a) Vorbitorul constată ceva despre zăpadă, deci enunțul este asertiv. Îl spune cu uimire și îl încheie cu semnul exclamării: exclamativ.
3. b) Vorbitorul vrea să afle un lucru: interogativ. Tonul este obișnuit: neexclamativ.
4. c) Vorbitorul cere ceva, cu verbul „închide” la imperativ: imperativ. Punctul arată un ton calm: neexclamativ.
5. d) Vorbitorul interzice ceva, cu verbul la imperativ negativ: imperativ. Semnul exclamării arată tonul apăsat: exclamativ.

Răspuns: a) asertiv, exclamativ; b) interogativ, neexclamativ; c) imperativ, neexclamativ; d) imperativ, exclamativ.

1. a) Este o informație spusă calm: enunț asertiv neexclamativ, deci punct: „Plouă de trei zile.”
2. b) Vorbitorul vrea să afle ceva: enunț interogativ, deci semnul întrebării: „Cine a sunat la ușă?”
3. c) Este o întrebare, dar spusă cu uimire: se pun semnul întrebării și semnul exclamării, în această ordine: „Ai câștigat concursul?!”
4. d) Enunțul rămâne neterminat: punctele de suspensie arată întreruperea: „Voiam să vin la tine, dar...”

Răspuns: a) punct; b) semnul întrebării; c) semnul întrebării și semnul exclamării (?!); d) puncte de suspensie.

1. Caut verbele la un mod personal, care pot fi predicate, și le număr.
2. a) „Bravo!” nu conține niciun verb: enunț fără predicat.
3. b) Un singur predicat, „a câștigat”: propoziție.
4. c) Două predicate, „am terminat” și „am ieșit”, legate prin „și”: frază.
5. d) „Ce seară liniștită!” exprimă o admirație, dar nu are verb. Nu îl confunda cu o propoziție doar pentru că este mai lung decât „Bravo!”: este tot un enunț fără predicat.

Răspuns: a) enunț fără predicat; b) propoziție; c) frază; d) enunț fără predicat.

1. a) Ceri ceva, deci ai nevoie de un enunț imperativ, cu verbul la imperativ: „Dă-mi, te rog, rigla ta.” Formula „te rog” păstrează tonul politicos.
2. b) Vrei să afli o informație: enunț interogativ, cu semnul întrebării: „Când se termină ora?”
3. c) Transmiți o informație, dar cu emoție puternică: enunț asertiv și exclamativ: „Am luat nota zece!”
4. d) Transmiți o informație pe ton obișnuit: enunț asertiv neexclamativ, cu punct: „Am terminat tema.”

Răspuns: De exemplu: a) „Dă-mi, te rog, rigla ta.” (imperativ); b) „Când se termină ora?” (interogativ); c) „Am luat nota zece!” (asertiv, exclamativ); d) „Am terminat tema.” (asertiv, neexclamativ).

1. Cuvintele care lipsesc dintr-un enunț eliptic se iau din context: din replica de dinainte sau din prima parte a frazei.
2. a) Din întrebare lipsesc subiectul și predicatul: „Trenul pleacă la ora opt.” A rămas doar complementul circumstanțial de timp.
3. b) Lipsesc predicatul și complementul direct: „Pisica a spart vaza.” A rămas doar subiectul.
4. c) Lipsește predicatul „a cumpărat”, spus deja în prima propoziție: „iar sora mea a cumpărat o pară”. Virgula de după „sora mea” marchează locul predicatului omis.

Răspuns: a) „Trenul pleacă la ora opt.”; b) „Pisica a spart vaza.”; c) „iar sora mea a cumpărat o pară”.

1. a) În a doua propoziție lipsește „a desenat”. Pun virgulă înainte de „iar”, care leagă cele două propoziții, și virgulă în locul predicatului omis: „Ana a desenat un cal, iar Mihai, un câine.”
2. b) În a doua parte lipsește „ai citit”. Cele două propoziții sunt alăturate fără cuvânt de legătură, deci le despart prin virgulă, iar locul predicatului omis îl marchez tot prin virgulă: „Eu am citit o poezie, tu, o povestire.”
3. c) Enunțul spune unde se află fiecare persoană, dar verbul („este”) lipsește din ambele părți. Într-o astfel de înșiruire, locul verbului omis se marchează prin linie de pauză, iar cele două părți se despart prin virgulă: „Bunicul – în grădină, bunica – în bucătărie.”

Răspuns: a) „Ana a desenat un cal, iar Mihai, un câine.”; b) „Eu am citit o poezie, tu, o povestire.”; c) „Bunicul – în grădină, bunica – în bucătărie.”

1. A. Nepoata nu întreabă și nu cere nimic: constată ceva despre ea însăși, deci enunțul este asertiv. Interjecția „Vai” și semnul exclamării arată emoția: enunțul este exclamativ.
2. B. Replica „Pe masă, lângă ziar.” nu are predicat. Înțelesul se completează din întrebare: „Ochelarii tăi sunt pe masă, lângă ziar.”
3. C. În propoziția „iar nepoata, cartea pe raft” lipsește predicatul „a pus”, deja folosit în prima propoziție. Virgula de după „nepoata” marchează locul predicatului omis.
4. Verific și celelalte semne: virgula de după „Bunico” desparte numele celui căruia i se vorbește, iar cea de după „Vai” desparte interjecția.

Răspuns: A. asertiv, exclamativ. B. „Pe masă, lângă ziar.”, adică „Ochelarii tăi sunt pe masă, lângă ziar.” C. Virgula marchează elipsa predicatului „a pus”.